Informatii

De la grădiniță la școală

Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung şi sinuos, plin de urcuşuri şi coborâşuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, in toate aspectele ei.

Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării şcolare, iar acest lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în şcoală.

În fiecare an, la începutul toamnei, şcoala noastră, ca şi celelalte şcoli din cartier, se pregăteşte să primească în vizită pe viitorii bobocei de la clasa pregătitoare, care sunt încă la grădiniţă, la grupa mare.

Astfel şi noi ne-am străduit să le arătăm lor şi părinţilor ceea ce realizăm în şcoală, să le facem cunoscute activităţile pe care le desfăşurăm şi succesele noastre, le-am pregătit mici surprize, sperând să ne aleagă, în toamna următoare, pentru a le fi dascăli şi a le călăuzi paşii în minunata lume a cunoaşterii.

Ne-au vizitat în număr foarte mare preşcolari, însoţiţi de părinţi şi coordonaţi de către doamnele educatoare,  de la grădiniţele: „Prichindel”, „Motanul Încălţat”, „Codruţa”, „Step by step”.

Le mulţumim şi pe această cale pentru că au răspuns invitaţiei noastre şi s-au arătat dornici de colaborare!

Prof. înv. primar: Constandache Ionela,

                                      Rogojină Alina