„De câte ori, în mijlocul arborilor muţi şi neclintiţi nu ne-am simţit ca în tovărăşia unor vechi şi buni prieteni guralivi! De câte ori nu le-am destăinuit lor durerile noastre şi de câte ori, mai cu seamă, nu ne-au alintat ei aceste dureri!"
Noi, dascălii, punem un mare accent pe educaţia ecologică a celor mici pentru ca aceştia să înţeleagă că viaţa omului trebuie şi poate să se desfăşoare într-un mediu curat, lipsit de poluare, alături de celelalte vieţuitoare de pe Terra , iar lor, ca şi tuturor celorlalţi oameni, le revine sarcina de a proteja şi îmbunătăţi mediul înconjurător pentru a putea preda generaţiilor viitoare o planetă sănătoasă.
Scopul esenţial al educaţiei privind protecţia mediului înconjurător este de a oferi fiecărui elev posibilitatea de a-şi manifesta o atitudine personală responsabilă faţă de natură , caracterizată prin dragoste, consideraţie, respect şi ocrotire.
,,Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munţii, rândunelele, cucul. Faceţi tot posibilul ca şi copiii dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fără dragostea faţă de natură şi animale omul nu poate să simtă din plin,ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte – VIAŢA.” C. Mihăiescu
SCOP
- Cultivarea interesului faţă de menţinerea unui mediu natural, sănătos şi echilibrat, a unui comportament favorabil ameliorării relaţiilor dintre om şi natură.
- Formarea şi dezvoltarea capacităţii afective a elevilor de a descoperi şi de a aprecia frumuseţea pădurilor şi rolul acestora în viaţa şi activitatea omului.
OBIECTIVE
- Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător prin stimularea interesului faţă de schimbările care se petrec în natură , în viaţă şi activitatea oamenilor.
- Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi înţelegere a mediului înconjurător;
- Cultivarea capacităţii afective de a descoperi frumuseţea naturală a pădurilor prin observarea schimbărilor specifice anotimpurilor;
- Îmbogăţirea cunoştinţele despre rolul pădurilor în menţinerea vieţii pe pământ şi, implicit, manifestarea sentimentelor de grijă faţă de protejarea lor împotriva celor care o distrug;
- Formarea unei atitudini de respect şi a unui comportament responsabil faţă de ceea ce ne înconjoară;
- Formarea capacităţii de a îngriji spaţiile verzi şi folosirea acestora în desfăşurarea unor activităţi instructiv educative;
- Deprinderea elevilor de a desfăşura lecţii în mediul natural de pădure;
- Dezvoltarea spiritului de competiţie, dar şi de cooperare în cadrul echipei;
- Stimularea imaginaţiei şi creativităţii;
- Conştientizarea părinţilor cu privire la rolul pe care îl au în educarea copiilor din perspectiva relaţiei cu natura;
- Creşterea implicării părinţilor în acţiunile promovate de şcoală pentru crearea unui mediu sănătos.
FOTO ACTIVITATE
| ETAPA | ACTIVITĂŢI |
PERIOADA |
| Etapa de documentare
|
Constituirea comitetului de mediu
Stabilirea locului de desfăşurare Stabilirea titlului proiectului, obiectivelor urmărite, rezultatelor aşteptate, modalităţilor de evaluare şi mediatizare |
octombrie 2015 |
| Etapa de lucru în pădure, luncă, grădină
|
Lecţii la diferite obiecte, activităţi transcurriculare, activităţi extracurriculare
|
noiembrie 2015 –
iunie 2016 |
| Etapa de evaluare
|
Şedinţe de cerc, expoziţii, realizarea de
CD-uri, DVD-uri şi filmuleţe în PowerPoint |
noiembrie 2015 –
iunie 2016 |





